sâmbătă, 19 aprilie 2008

Vampires

Se face ca o data demult pe cand pamantul inca nu era rotund iar cerul putea fi atins cu mana, intr-un sat de la poalele muntelui invecinat, oamenii si-au dat seama pentru prima oara de existenta varcolacilor. Din zori prin sat s-a raspandit vestea ca toti satenii sunt panditi de o mare primejdie, aceeasi care il facu pe Ion, acu un an, si pe Marin deaunazi sa paraseasca lumea celor vii, purtand cu ei misterul disparitiei lor bruste si a celor cateva urme rosiateice pe pielea batucita de munca la camp. Dupa cum zise vreaciul din catunul invecinat semnele de pe pieile lor puteau fi cauza nenorocirilor.
Un om cu mare frica de puterile lucrurilor inconjuratoare, vraciul Dormaz, se rezuma la a inspecta partile neacoperite ale trupului. Mai intai a trupului lui Ion, iar acum cel al lui Marin.
Batranul vraci vazu in petele de ieri de pe gatul lui Marin o mare asemanare cu cele memorate acu un an de pe gamba lui Ion. Pete rosii, rotunde cu o oarecare adancitura in piele, doua la numar, parca trei sau patru la Ion, dar cu siguranta se putea trasa o linie dreapta de-a lungul lor. Asta in cazul lui Ion.
*
Povestea de astazi porneste de la banalul usturoi cel care reusea in mintea poporului medieval sa alunge vampirii si de la vechea poveste pe care fiecare locuitor al regiunii Verlans a cunoaste inca de cand sugea la tata mamei sale.
*
Vampirii iti sug singele astfel sorbindu-ti viata, vlaguiindu-te pana la ultimul strop iar in cele din urma ti-l sorb si pe acesta. ultimul strop inseamna ultimul fir de care te poti agata in speranta ca vei reusi sa scapi cu viata.

M-am gandit indelung la modul in care povestea varcolacilor a inceput sa se raspandeasca in vecinatatile in care traim. Acum dupa multi ani de cand aceasta poveste si-a aflat izvorul putem sa ne punem unele semne de intrebare in ceea ce priveste competenta vraciului. Daca lumea lui ar fi avut instrumentele de astazi probabil ca l-am fi acuzat de mall praxis.
Este posibil ca, totusi, acestui om sa i se poata reduce din pedeapsa, datorita unei descoperiri uluitoare facuta chiar cu ocazia acelei intamplari. Dupa parerea mea descoperirea i se poate atribui tocmai vraciului caci el este cel care se ocupa cu feluritele alifii pentru tratarea durerilor.
Daca imi este permis as zice ca pe vremea aceea el era un om cu o relatie aparte cu fiecare element al naturii. Putem asocia aceasta diferenta dintre el si consatenii lui cu diferenta dintre omul modern al anilor 40 din epoca ultimei industrializari cu loc de munca la combinatul de prelucrare a deseurilor aluvionale, si ultimul pictor de natura dematerializanta, cel despre care se spune ca ii facea placere sa picteze Flori, Pasari, Rauri.
Pentru noi cei din epoca in care traim este de neconceput aflarea unei alte preocupari decat dorinta de prosperitate a companiilor in care lucram pe viata, si pentru care suntem de mici adaptati la mediul si obiectul muncii, prin vizite tot mai lungi in halele de productie, sau daca dovedeai un interes mai mare, in birourile de conducere.
Stiu ca acest lucru in vremea pe cand povestea Vampirilor a izvorat nu reprezenta pricipala preocupare a oamenilor, desi si ei erau angajati ai aceleiasi munci intreaga lor viata, si foarte putini cunosteau dorinta vreunui schimbari de mediu.
....

Niciun comentariu: