miercuri, 16 martie 2011

Eli - Concurs Pian - Satu Mare 12Martie2011

In prima zi de primavara a lui 2011, pe 12 Martie, la Satu Mare intr-un concurs de pian in care toti cei 85 de copii au primit locul unu, doi sau trei la categoria lor de varsta, Eli a participat cu doua piese: Trece trenul si Dansul papusilor.

marți, 4 august 2009

Last night dream

Pentru mine a visa si a reusi sa imi aduc aminte ceea ce visez a devenit o raritate. Iata insa ca aseara am avut unul din cele mai interesante vise, deopotriva terifiant si imbucurator.
Intr-un oras necunoscut, cu statii de metrou, in jur de 7 persoane, printre care probabil si eu, am intrat intr-un canal intunecos, chiar infricosator. Ceea ce doar mai tarziu s-a dovedit a fi putut fi o gura de canal, la inceput parea doar intrarea in subteranul unei statii de metrou, sau poate chiar prapastia ce se naste intre peroanele unei statii, in care in the real life se vad liniile pe care circula metroul, si in care bineinteles este interzis sa cobori. De asta data insa liniile nu se vedeau, iar noi nu eram siguri daca mai trebuie sa coboram ca sa ajungem la metrou, asa incat, cum necum, visul de aici s-a trasformat inr-o peregrinare prin intunecimile a ceea ce parea sa fie canalele orasului, tot cautand, mai mult cu speranta decat cu vointa, iesirea spre suprafata.
In cele din urma, se pare ca eu, sau ceea ce parea a fi personajul principal, pe care de data asta il urmaream, impreuna cu inca una din peroanele alaturi de care colindam prin intuneric, am ajuns la o scara deasupra careia se auzeau sunete invalmasite dar parca pe un ritm muzical.
Impreuna am urcat scara, lunga, lunga, cu speranta aflarii iesirii, transformata acuma in teama lumii noi pe care o vom gasi acolo. Posibil chiar ca aceasta iesire sa nu fi fost cea spre lumea din care veneam.
In cele din urma, facand-se lumina imprejur, fiindca iesisem prin gura de canal, sau ma ridicasem deasupra prapastiei dintre peroanele metroului, mi-am dat seama ca sunt intr-o astfel de statie de metrou, nemaintilnita, insa cufundata intr-o lumina difuza, parca reflexie a soarelui ce lumina in afara acestei statii subterane, prin peretii grosi de sticla.
In jurul meu mai multi oameni, in asteptare, insa doar sunetul muzicii pe care l-am urmarit mai inainte s-a concretizat in vocea unui personaj din statie care se apropia de mine. In acest moment mi-am adus aminte de scena similara din 'Jessus de Montreal'.
Vocea parea sa-mi cante un cantec de bucurie fiindca am reusit sa gasesc iesirea. In acel momentul am realizat ca parul meu crescuse mai lung decat intreaga mea inaltime, si am simtit ca, probabil prins sumar intr-o coada, a fost taiat, cam cat sa aiba lungimea mea, adica pana la calcaie, si intr-un cadru luat cu incetinitorul am vazut cum parul se elibera din tensiunea care il tinea prizioner in canalul din care iesisem, detensionarea parului reflectand alte raze de lumina difuza. In acea clipa mi-am dat seama ca trebuie sa decid intre a ramane acolo sus sau a cobori dupa persoana cu care urcasem pana la buza canalului, si care acum se intorcea inapoi la ceilalti, in intunecimile deja familiare. Hotararea o fost instantanee si m-am avantat inapoi spe marginea prapastiei, am gasit scara, am alunecat pe ea in jos, si m-am bucurat ca am regasit alaturi de mine persoana cu care urcasem, care, desigur, acum ar fi avut parul mai lung ca mine. Am alergat amandoi, prin semiintuneric, apoi prin intuneric total de-a lungul unui coridor din ceea ce parea sa fie un subteran.
La capat, in cele din urma, se zarea o usa luminata de razele directe ale unui soare de asfintit, care ar fi patruns de-a lungul coridorului, din directia din care veneam noi. Insa cum era posibil aceasta din moment ce am strabatut tot acest coridor prin intuneric? Nu ne-am mai uitat inapoi. Am ajuns la usa bucurosi de lumina naturala si oarecum familiara. Am deschis-o, am cotit pe un alt coridor, de data aceasta luminat de geamul usii care dadea in exterior, am deschis-o si pe aceasta si am iesit la lumina, intr-o curte interioara, unde se vedeau cativa pomi. Doua pisici isi lingeau blana alb cu negru iar, mai incolo, se vedea gardul care imprejmuia curtea. De cealalta parte curtea era limitata de zidurile incaperii din care tocmai am iesit. Am mai cotit pe langa un colt din aceasta cladire, intreband unde sunt ceilalti. Cel care era alaturi de mine m-a asigurat scurt ca ii vom gasi aici, in aceasta curte verde, pe care ma bucuram ca am descoperit-o, insa ca un amnezic care nu stie sigur daca nu cumva a mai fost pe aici, sau este ceva nou...

Productie pian 2009

Prima productie a lui Eli dupa un an de studiu al pianului la Palatul copiilor.

joi, 5 februarie 2009

2008 holidays

On our way back from France, while passing through Germany, the down reached us somewhere near Munchen. While we were searching for a hotel to spend over the night, we had to exit the highway and head towards downtown as all the hotels in the neighborhood were stuffed. We finally reached at a hotel that had one more available room just suitable for as. We also had a price offer as otherwise the room would have been left empty. It looked quite comfortable so we didn't spent too long to make our minds.

At the ground floor this discreet hotel, even if it had 3 or 4 floors, had a nice restaurant. There was even a party going on, and I remember that I was impressed about the party 'quality'. I don't know if it was a wedding, a baptism or something else, but someone with a opera some voice was singing live. That made me think that it was a party of Munchen's actors. But I can't bet on it. First there was a lady singing and after a tenor.

The songs didn't seem to be of some well known areas but they had something pleasant in them, and it made me think they were some traditional songs that are played at these occasions. No instruments were involved either.  The audience was impressed about their performance, but they seemed altogether used with this kind of party. For the moment I really loved Germany, and wish I could be part of their party, of their mates.

I can't say I've ever found myself wanting to join some stranger party here in this part of the world I grew and live.

Compared to our slacker officials organized parties, even the party organized in the neighborhood of Esplugues De Llobregat of Barcelona,  we assisted last year, seems to be a better outcome. The party was simple, organized in free space in one square near our Lami Hotel, in this peaceful neighborhood. It's true that most of the participants were elders, but among them there were some young people too. We assist this party as we were waiting for some restaurants to open, around 1 o'clock pm. 

A brass band was ensuring the background sound with traditional songs, while the participants were dancing together in a circle, a kind of hora. 

Hora is one of our traditional forgotten way of celebrating holidays. We merely can find such celebrations in Romania these times. In fact, young people from country, nowadays, like better some commercial type of music which is a mixture of turkish, gipsy and traditional music that gives a languorous effect. Who's to blame for this...?

However I must say that our relaxed holidays and the fact that we didn't understood what the participants were mumbling about, could affect our perception about this, and give a better mark to what we see abroad. 

That's way I prefer to spent my holydays abroad: If I can't understand peoples troubles it's easier to relax and consider that place more perfect. In fact, all our trip to Barcelona which last almost 6 days, I saw only one anxious face, not considering our conational from airport.

To have a better understanding on weather am I judging too hard my conational I might expose our trip to seaside to the Black See later last year, in the summer.

Even if my overall perception over this summer holiday is positive I could say from start that here things are different. We struggle to be more occidentals but we end up by doing some mix of gestures that are less appreciated than if they were pure provincial.

The problem is that everyone blames other for this, but no one can see himself. In this situation if you  are not a foreigner that came to see Romania for the first time, the solution to relax in our see sites is to be able to abstract, to ignore and to be able to avoid the crowd.

(In fact one of the most original sightseeing during this holiday was my grandmother house at which I returned after more than 5 years. It's sight even impressed Mela which appreciated it as being original. It was built more than 100 year ago, but it's more like a ruin. Since last year my grandmother lives with my mother in Timisoara. The neighborhood is so wild that I could hardly reach to the house with my car - one of my daydreams while I was a kid, and spent summers there)

At seaside we finally anchored at Eforie Sud. It's a quieter resort as it doesn't have too many hotels, and this didn't gave as so many problems as if we stood in Costinesti, a student friendly resort.

However, during our stay, there were some music concerts at the Summer Theater. The main sponsor for these events was one local business man called Guta (in romanian it sounds funny and it resonates with pigs). From time to time he even offered 10% off from ticket's price, as we learned from posters. Guests: today or past music stars. Among them I saw that during a couple of days was singing Mirabela Dauer and Ducu Berti. They can be named classics. Ducu still has some musical activity after '89 but Mirabla is known better for her performance before '89. They have some songs that I appreciate too. 

The host house were we accommodated (hotels are expensive in Romania, especially if ou want to stay 2 or 3 weeks) was placed on a quiet  street that at 500 m gets into central park were the theater is placed. This way from time to time among winds and leafs mumbles we were able to hear the performance. To satisfy Eli's curiosity we even got closer to the theater. The summer theater is an open air scene, but surrounded by great walls, colored in a kitschy yellow color. From outside it seems more like a metamorfosised ghetto.

However the central park is nice and quiet. We walked along it's alleys, during cool evenings.

Eli reached 4 years while we were there and I bought her a new bicycle with two helping wheels. 

I'll recall from this holiday these evenings when we were walking through this park helping Eli getting forward with her bicycle, or the day when she got 4 years old and having a stomachache we prepared a send cake and placed four sticks in place of candles, singing Happy birthday. 

Of course I'll remember swimming. 

We were on the beach in the morning till 11 AM at most and in the evening after 5 PM. The beaches in the resort were still overfilled with people and mostly dirty. We went to the beach with our car between resorts, were we found some better and wider sand land, fewer pieces of shells, and fewer people.

One of our seaside strength is the see. It is much welcoming that the seaside from Normadie.

We had some great weather conditions, and the see overwhelmed us with its warm and alternates of wavy and quite days. I liked both these type of conditions. It even could stand still for some couple of days in row, and in the first day the jellyfishes and the dirt were making the swimming unpleasant. 

miercuri, 4 februarie 2009

Eforie - Euforie -

La intoarcerea din Franta, pe drumul spre casa, inserarea ne-a prins pe undeva prin apropierea Munchenului. Cautand un hotel la care sa inoptam am fost nevoiti sa inaintam spre interiorul orasului, unde la un moment dat am dat peste un hotel la care am gasit ultima camera libera.
Toate hotelele din preajma autostrazilor erau pline asa ca nu am mai stat prea mult pe ganduri la alegerea camerei. 
Hotelul, discret pentru faptul ca avea cam 4 etaje, avea la parter un resturant. Petrecerea era inceputa la momentul la care ma ajuns noi, si tin minte ca am fost impresionat de modul in care acesti vestici petreceau. Nu stiu daca era nunta, botez sau altceva, insa se canta, live, printre mese, de cea ce mi-a parut mie a fi o cantareata de opera. Vocea ii era impostata, si probabil din cauza asta am ramas cu impresia ca de fapt era o petrecere a unor actori. La acest lucru se adauga si faptul ca dupa numarul ei a venit randul unui bariton. Cnatecele nu erau insa din arii celebre ci pareau mai degraba a fi un fel de cantece traditionale care sa canta la astfel de ocazii, poate chiar si cu cateva improvizatii. Fara acompaniament. Ceilallti zambeau desigur si priveau admirativ catre cel care canta. Petrecerea era intima, nu se statea cala spectacol. Am ramas asadar cu gustul unei petreceri la care mmi-ar fi placut sa particip in calitate de cunoscut.
Rar imi este dat sa intalnesc asa ceva in  acest colt de pamant unde am crescut si locuiesc.
In comparatie cu ceea ce autoritatile noastre tembele pot sa organizeze, chiar si pentrecerea de cartier din Barcelona la care am participat in primavara anului trecut mi se pare o mare realizare. 
Petrecerea a fost simpla, in aer liber, intr-un cartier linistit, la doua strazi de hotelul Lami in care am fost cazati.
Cartierul se cheama Esplugues De Llobregat.  E adevarat ca petrecaretii erau mai multi de varsta a treia, insa printre ei erau amestecati si tineri.
O fanfara oferea fundalul sonor cu cantece traditionale, la care cei prezenti dansau in cerc, un fel de hora. 
Posibil ca momentele mele de relaxare, de concediu, sa dea o nota de apreciere mai mare acestor pentreceri decat daca ar fi fost organizate de romani, mai ales pentru faptul ca nu intelegeam ce se vorbeste in randul acestor oameni.
Poate si acest lucru ma face sa prefer concediile in strainatate. Daca nu intelegi problemele localnicilor, iti este mia usor sa te relaxezi tu insuti, si sa consider acel loc, un loc mai aprope de perfectiune.
Doar o singura data am intalnit, in sejurul pe care l-am petrecut la Barcelona impreuna cu Mela la implinirea celor 6 ani de la casatorie, o persoana  pe carei fata se citea anxietatea. 
Asa a inceput deci anul 2008 in privinta concediilor.
Cat despre vacanta la mare unde am stat aproape 3 saptamani de la sfarsitul lui Iuliu pana la mijlocul lui August lucrurile stau diferit.
Aici am fost printre ai nostrii. 
Am stat in statiunea Eforie Sud. O statiune relativ linistita, care nu nea- pus atat de multe probleme pe cat ne-ar fi pus sa zicem Costinestiul (o statiune foarte apreciata de studenti). Este oarecum ami retrasa, nu sunt asa multe hoteluri. 
Totusi in saptamanile in care am stat in fiecare seara se organizau la teatrul de vara din centrul statiunii concerte. Concertele erau sponsorizate de un anume Guta (un nume cu o rezonanta putin hazlie in romana), care oferea si 10% reducere din pretul biletului.
Invitati: foste si actuale vedete din viata Romaniei. 
Printre acestea si Mirablea Dauer. Una din vocile importante ale Romaniei inainte de 1989. Strada unde am stat in gazda, dadea chiar in parcul Tetrului mare, si in linistea inserarii auzeam printre fosnitul frunzelor de copac, de la 500 de metri cantece pe le apreciez in continuare. 
Restul invitatilor m-au lasat rece.
Chiar daca nu toti erau manelisti toate concertele purtau pentru mine acelasi stigmat al muzicii proaste. Prost compuse si prost cantate. 
Ziua lui Eli am sarbatorit-o in Eforie. A implinit 4 ani pe cand eram la plaja, insa tortul a fost unul de nisip, deoarece nici eu nici Eli nu am stat prea bine cu burta vreo zece zile.
Din serile petrecute in Statiunea Eforie raman cu sentimetul placut al unei strazi linistite, pe care eu si Eli ne plimbam inainte de culcare. Dupa ziua ei, cu noua bicicleta, incercand sa invete sa mearga pe ea.
Dimineata pe plaja pana la ora 11 cel tarziu, iar seara dupa 5.
Plajele erau arhipline si arhimurdare. Am descoperit insa intre statiuni o zona mai putin popultata la care am preferat sa mergem mai des. Aici am descoperit un nisip mai fin, si fara bucati de scoici prin el.
Marea, fata de cea din Normandia a fost calda si primitoare cu noi. Doar in cateva randuri meduzele si gunoaiele faceau inotul o indeletnicire scarboasa.
Per ansamblu, eu am ramas cu un sentiment placut din aceasta vacanta de vara, dar numai salvagardat de constiinta ca trebuie sa fac abstractie de cele inconjuratoare, privite ca medie a mediului din Romania.
Intorcandu-ma la Munchen, trebuie sa amintesc faptul ca am stat intr-o camera mobiler reconditionat tipic bavarez. Singura problema a fost dusul care din cand in cand tasnea apa fierbinte...