Furtuna in desert

De ceva vreme urmaresc oarecum indirect (pe blogosfera) evolutia unui eveniment din viata spiritualitatii ortodoxe.
Dau astazi peste un text ce se vrea a fi a unei asociatii care reprezinta laicatul provoslavnic:

...

Imediat după 1990, mitropolitul Nicolae a crezut de cuviinţă să facă o mărturisire publică, recunoscând colaborarea cu regimul comunist şi manifestându-şi regretul, iar clerul şi credincioşii l-au iertat. Acum, întrucât actele anticanonice ale mitropolitului şi ale episcopului sunt cu mult mai grave, scandalizând o întreagă Biserică (ne referim şi la ortodocşii din Rusia, Grecia, Serbia, Finlanda, Franţa, şi chiar din Statele Unite), se impune de la sine o repudiere publică în timpul cel mai scurt posibil a celor afirmate şi făptuite.

Lipsa unei mărturisiri publice din partea celor doi ar slăbi încrederea dreptcredincioşilor români în proprii ierarhi, în condiţiile în care aceştia s-au pus garanţi ai pocăinţei acestora.

Iertarea pentru pocăinţa lor spontană pare să fi rezolvat cumva grava criză ecleziologică din ultimele luni. Însă trebuie precizat că, până la realizarea lepădării de concepţiile eterodoxe în mod public, neliniştea şi tulburarea produse în poporul dreptcredincios nu vor înceta. Aceasta deoarece, prin întregul lor comportament anterior desfăşurării Sinodului, cei doi ierarhi au alimentat temerea că manifestarea regretului în faţa Sfântului Sinod ar putea fi numai un act formal, de circumstanţă, pentru salvarea scaunului. Nu ştim în ce a constat pocăinţa celor doi ierarhi pe parcursul lucrărilor sinodului, însă la încheierea acestuia, din afirmaţiile mitropolitului Corneanu în mod clar rezultă că nu are nici o urmă de părere de rău pentru faptele comise (cf. interviului la Radio România Actualităţi).

Prin urmare, poporul aşteaptă cu nelinişte ca ipotetica, deocamdată, pocăinţă să fie urmată de o schimbare completă a cugetării eterodoxe, să rodească într-o atitudine de mărturisire fermă a dreptei credinţe, atât prin cuvânt, cât şi prin faptă.

...

Si doua cometarii de pe acelasi blog:

1. constantin petre spune:
   iulie 14, 2008 la 3:56 am

   fratilor. nu judecati ca sa nu fiti judecati!!!! eu locuiesc in banat si din totdeauna aici a existat o buna intelegere intre toate cultele ceea ce la voi nu se prea intampla din pacate . ganditiva ca dumnezeu insusi vrea pace si liniste intre oameni . ce a facut mitropolitul? sa cuminecat cu TRUPUL SI SANGELE LUI HRISTOS!!!! este pacat? eu zic ca nu > hristos este si ramane acelasi in ori ce biserica ne ducem . se jertfeste pentru noi indiferent de altar . asa ca eu cred ca voi vedeti doar partea cea rea pe cea buna o uitati .

2. marian spune:
   iulie 14, 2008 la 6:29 am

   Domnule Constantin,dumneata nu deosebesti lumina de intuneric,asa de prins esti de umanismul new-ege,incat esti cu totul umflat de iubire,ca Adevarul nu mai conteaza,asa incat ,daca copilul dumitale ar spune “tata”unuia de pe strada care i-a dat un biscuit,cu siguranta nu te-ai supara,nu-i asa?!Dumnezeu vrea pace si liniste intre oameni,dar in adevar,nu in minciuna,caci tot El zice:”Sabie am venit sa aduc pe pamant”.Se vede ca aveti inima buna,dar fara ratiune veti ajunge de ocara ,batjocura dracilor.Pacea lui Hristos este a inimii,nu a pamantului, asa cum va inchipuiti,fiind prins de pseudocredintele globalizatoar-ecumeniste!Rugati pe cineva sa va lumineze cu privire la astfel de probleme,caci “binele nu este bine daca nu e facut bine!”

Saturday afternoon

Vizita de astazi de la Muzeul de arta m-a impresionat. Expozitia permamenta contine o sumedenie de lucrari pe care daca m-ai fin intrebat le-as fi considerat cel putin pe la Muzeul de arta din Bucuresti daca nu Luvru sau altundeva.
Pornind pe la inceputul amiezii catre Muzeu cu gandul sa vedem expozitia de pausi ale Teatrului Puck (care ne-a incantat si pe noi cei mari cu povestea Alba ca Zapada acum mai bine de o luna), ca premiu pentru faptul ca Eli a fost suficient de cuminte astfel incat sa primeasca o recompensa pe saptamana aceasta, am ajuns in cele din urma si la expozitia permanenta de la etajul unu al palatului care gazduieste Muzeul.
Printre artistii gazduiti cei mai de seama sunt Stefan Luchian, Nicolae Grigorescu si Nicolae Tonitza.
Am vazut cu aceasta ocazie in realitate lucrari pe care si acuma mi le aduc aminte din cartile gimnaziului: Carul cu boi, Ciobanita, etc,sau de Luchian: Natura moarta, Garoafe, Crizanteme.
E interesant sa vezi transpus in realitate ceva ce la un moment dat ti se parea atat de departe, de imposibil de atins.
Ne-am plimbat printre tablouri intr-o liniste perturbata doar de scartaitul parchetului sub apasarea pasilor nostrii.
Ai putea zice ca aceste parchete sunt special concepute pentru Muzee (cele nu prea aglomerate de vizitatori) pentru a le permite supraveghetoarelor sa te urmareasca mai discret de la distanta, prin ascultarea scartaitului.
In fine, daca tot este sa fiu la moment de rememorare , acelasi scartait il avea si parchetul Muzeului de arta din Timisoara copilariei mele cand in clasa a doua impreuna cu colegii de clasa supravegheati de tovarasa (pe atunci) invatatoare am vizitat o expozitie despre modul de viata al strabunilor din neolitic, paleolitic, etc. Intr-una din sali era expusa si o macheta de avion si fugitiv, am pus mana pe elicea lui. Posibil sa fi pus mana de mai multe ori pe ea, in imensa curiozitate care ma cuprinsese, caci a doua zi am fost criticat pentru neascultare.
Critica cu efectele ei, iar bataia cu liniarul la de'ste cu ale ei ;-)